Sticla în sine este un material foarte rezistent, dar casant și mai ales periculos. Sticla este din ce în ce mai folosită atât în aplicații particulare cât și în aplicații publice, de aceea toate sticlele folosite trebuie să corespundă unor cerințe și norme de siguranță care să elimine posibilitatea unor accidente sau întămplări nefericite.

Sticla poate fi prelucrată și tratată, astfel fiindu-i crescută rezistența, exact ca unor alte materiale. Detaliem tipurile de sticlă și procedeele prin care acestea pot fi făcute mai rezistente.

Sticla laminată simplă (nesecurizată) este un tip de sticlă care are folie interioară din fabrică, care poate fi prelucrată. Rezistența acesteia este egală cu rezistența unei singure foi de sticlă de aceeași grosime, diferența între ele, este faptul că în caz de spargere a sticlei ea nu va cădea. Se mai numește și antiefracție.

Prin securizare sticla intră într-un cuptor de securizare (încălzire și răcire), prin care va crește rezistența de 5-6 ori.

Prin laminare înțelegem un procedeu de lipire a două sau mai multe foi de sticlă (ele pot fi și securizate înainte pentru a a vea rezistență mai mare) cu folie. Sunt mai multe procedee sau tipuri de folii, dar principiul general este și în acest caz un cuptor, ca și în cazul securizării. Sticlele fiind lipite, dacă se sparge una (sau chiar ambele foi), nu vor cădea cioburi de sticlă. Dacă se sparge o singură foaie, cealaltă poate susține (nu se va întampla neapărat acest lucru) momentan și această sticlă.

Astfel pentru construcțiile de sticlă de fațadă sau de interior , pentru cabine de duș, pentru uși se folosesc uzual sticle securizate, pentru balustrade, pardoseli, copertine și alte construcții speciale se folosesc sticle securizate și laminate.